Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Bihor
Tot ce ai nevoie într-un singur loc
Lorem mauris tincidunt lacus, id rhoncus erat facilisis purus sed consectetur in.
Recunoaștere calificări UE
Eliberăm documentele necesare recunoașterii în scop profesional a titlurilor românești de calificare de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, în celelalte State Membre UE.
Reatestare profesională
Pentru asistenții medicali care au o întrerupere mai mare de 4 ani în activitate.
Certificat de membru
În vederea exercitării profesiei, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii
medicali, posesorii ai titlurilor oficiale de calificare prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 144/2008 stabiliţi în România, au obligaţia să se înscrie în Ordinul Asistenţilor Medicali
Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Certificatul de membru este eliberat de OAMGMAMR prin filialele sale, la înscrierea asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali în organizaţia profesională.
Despre noi
Organizație profesională dedicată asistenților medicali din Bihor
4.8/5
1860 Reviews
4.6/5
1630 Reviews
4.7/5
2100 Reviews
Our Expertise
Imperdiet aliquet est vel nulla turpis eu consequat ullamcorper a egestas suspendisse faucibus eu velit, phasellus pulvinar lorem et libero et tortor, sapien nulla.
Pharmaceutical Research
Why People Trust Us
High Quality Lab
In iaculis nisi, a tempor diam luctus elit vulputate aliquet proin tincidunt
Unmatched Expertise
In iaculis nisi, a tempor diam luctus elit vulputate aliquet proin tincidunt
Precise Result
In iaculis nisi, a tempor diam luctus elit vulputate aliquet proin tincidunt
Qualified Staff
In iaculis nisi, a tempor diam luctus elit vulputate aliquet proin tincidunt
What People Say About Us
Elementum in lacus, fermentum dapibus magna lectus ut vel feugiat pellentesque molestie quam venenatis, tempor in.
Ethan Shaw
PointLab Expert Team
Margaret Anderson
Mark Anthony
Senior Pathologist
Samantha Wood
Get One Step Ahead Of Disease
Imperdiet aliquet est vel nulla turpis eu consequat ullamcorper a egestas suspendisse faucibus eu velit, phasellus pulvinar lorem et libero et tortor, sapien nulla.
Str. Grigore Moisil nr. 22, parter, ap. 2
Judeţul Bihor, Municipiul Oradea
Contact
0359-191960
oammrbh@yahoo.com










